Evanghelia: Luca 12,16-21
Apostolul: Efeseni 5,8-19 Luca 12,16-21
Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
“Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina”
Bogatul din această parabolă a fost un prosper proprietar de pământuri. Şi-a făcut averea prin efort cinstit şi muncă grea. Recolta lui a fost atât de mare încât a trebuit să se extindă. Marea sa ambiţie în viaţă a fost aceea de a putea trăi uşor: să mănânce, să bea şi să se veselească. Însă Dumnezeu l-a numit nebun. Şi omul a murit înainte să se poată bucura de averea sa. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.”
Bogatul “cugeta în sine”, ne spune Isus. Ceea ce ne spunem nouă înşine este important. Dezvăluie omul interior. Arată cine suntem cu adevărat. Ce a cugetat bogatul în sinea lui? Cuprinzându-şi cu privirea recolta abundentă, ar fi putut să se gândească la pământul fertil pe care i l-a dat Dumnezeu, cu ploaie şi cu soare.
“Ce voi face?” Din păcate însă, nu acestea sunt cuvintele pe care le-a spus. Ascultând conversaţia lui cu sine însuşi, vedem că nu conştientizează ce îi datorează lui Dumnezeu şi confraţilor săi. Singurul lui gând este despre sine, cum poate să depoziteze mai bine totul. “Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele”.
Bogatul îşi continuă conversaţia: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani.” Aceste multe bunătăţi ale sale îi dau un fals sentiment de siguranţă. El nu are nevoie de Dumnezeu; nu are nevoie de rugăciune; pentru că are atâtea altele. El simte că bogăţiile sunt zidul lui de apărare împotriva tuturor relelor.
“Mănâncă, bea, veseleşte-te.” Urma să se bucure acum. Urma să găsească acum fericire în a mânca, a bea, a-şi satisface toate poftele. “Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune!” În culmea succesului său, Dumnezeu îi apare fermierului bogat şi îl numeşte nebun.
În ciuda succesului său material, acest om a fost nebun. A trăit doar pentru sine. A uitat de aproapele său. A uitat de Dumnezeu. A uitat adevăratul lui scop în viaţă. A uitat că omul nu este ceea ce are. În toate eforturile sale de a se îmbogăţi, a devenit extrem de sărac din punct de vedere spiritual.
“În această noapte vor cere de la tine sufletul tău.”
Aceasta este mai mult decât o anunţare a morţii. Pentru că acest om era mort chiar înainte de a muri. Aceasta este o chemare la a da socoteală. Aceasta este judecata înaintea lui Dumnezeu. Aici Dumnezeu îi spune bogatului că toată viaţa sa a fost în zadar, că toate faptele sale nu valorează nimic.
“Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” A fost atât de absorbit de sine încât nu a avut nici un prieten căruia să îi poată lăsa bunurile sale. Cât de mult a lăsat în urmă? Toate bunurile pentru care a lucrat în viaţa sa! Nimănui!
“Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.” Bogăţia care contează în ochii lui Dumnezeu este adunată de un suflet care a învăţat să se roage, de o conştiinţă curată, de un suflet care a căutat şi a primit iertarea lui Dumnezeu, de un om care crede că toate hambarele pe care le are sunt cu adevărat ale lui Dumnezeu, încredinţate lui pentru a fi folosite nu doar pentru sine ci şi pentru alţii. Amin.
Vasile Buda
Capellán de la comunidad greco-católica rumana
Madrid